Am mancat Virsli de Salas

Intrebarea ce ma bantuie inaintea weekend-ului e ce sa mai mananc. Si intreband eu in stanga si mai ales in dreapta, aud povesti despre niste carnaciori de vita, fierti si minunati denumiti virsli. Evident, coincidenta, mi se facu pofta de virsli. Si evident, cum virsli nu se servesc in Herastrau, ci in piata centrala din Petrosani, m-am pregatit de drum: 3 ciorapi, 3 tricouri, un prieten, un jeep si 3 zile de concediu.

Poate v-ati inchipuit ca drumul e Bucuresti – Petrosani si retur. Ha! Asa ceva numai un bucurestean ar putea gandi. Si cu totul altceva se intampla cand se pornesc la drum un bucovinean cu un bihorean. Mai intai, pentru a-i induce pe ceilalti in eroare, pornim spre Pitesti. Toata lumea de pe autostrada credea ca mergem direct in Petrosani. I-am pierdut la o benzinarie, asa ca ajungem singuri in Pitesti. Acolo ne facem ca gresim drumul spre Rm Valcea si apucam spre Curtea de Arges. Si daca tot ne-am abatut, mai bine urcam pe Valea Doamnei / Valea Rea. Asa ca viteza gen ‘da-te ba tarane cu A6-le din drum’ pana in Domnesti, apoi pe Raul Doamnei in sus. Drumul nu prea e marcat pe harti, dar e simplu de gasit. Ceva mai complicat de e de urmat, dar cu putina rabdare veti sfarsi in fata a asa ceva:

Mai e nevoie sa adaug ceva? A, da. Daca aveti chef de drumetii la pas, incercati sa ajungeti mai dimineata, apoi toata ziua e loc de plimbat pe munte. Pentru ca e tare frumos la noi in tara. Cum zicea si poetul….a….:  ”Si din bolovani si ape, S-au format inspre apus, Muntii tai de incretire, Orientati cu varfu-n sus.”

Am stat noi ce am stat, cugetand la intelepciunea poetului, apoi hai in Calimanesti pentru la noapte. Trecand mai intai, bineinteles, pe la Cozia, sus in varf, ca era timpul sa apuna soarele. Prea mult efort? Eu zic ca merita:

Am intrat in Calimenesti la 8-9 seara. Frumos, oameni pe strada la plimbare sau pe la terase. Ei bine, Calimanestiul era plin. Nici un loc de cazare. Nici la hotelurile comuniste, nici la pensiuni. Peste tot am intrebat. Caciulata la fel. La naiba! Ce sa facem? Hai spre nord pe Valea Oltului. Ne-am oprit la toate hanurile si popasurile de pe drum. Nimic, nimic, nimic. Pana la Sibiu. Ibis, Ramada, Continental – pline. Am mancat un covrig si am plecat mai departe. Pe la 2 noaptea mancam fasole cu carnat undeva in drum spre Sebes, pregatindu-ne de un somn pe cinste. Singura camera libera din toata Romania era la intrarea in Sebes, la un vai de mama lui popas turistic.

Cu care ocazie as vrea sa-i transmit dnei Elena ca Romania nu are nevoie de promovare a turismului, ci de locuri de cazare civilizate. Cum se poate sa nu gasesti cazare in 6 ore, vreme de 150-200km, intr-o zona turistica plus o capitala europeana a culturii!? Rupeati-as’ frunza aia verde cu dintii!

In Sebes, singurul drum care conteaza e Transalpina. Or mai fi si altele, cunoscute de oameni ai locului, dar noi, fiind din alte capete ale tarii, nu puteam ziua urmatoare s-o apucam pe alt drum. Sa nu uitam ca am plecat dupa carnati, iar Petrosaniul e mai la sud. Asa ca, o tura superba pe Transalpina pana la Lacul Vidra ne-a facut destula foame. Hmmm, foame. Pe muntii din jur sigur gasim zmeura. Bun. Hai pana la capatul de SE al lacului, apoi hopa drept in sus la Curmatura Vidrutei si apoi drept la mijloc in Strategica. De sus, surpriza – lacul arata ca pe harta:

Zmeura s-a consumat, asa ca am inaintat pe Strategica. Pe la jumatate un Q7 cu cauciucul taiat de pietre. Ajutat taranul si plecat mai departe. Taranul in sens peiorativ, ca habar n-avea sa schimbe o roata. Era prima oara cand se uita sub podeaua portbagajului. Ce uimire pe el sa descopere ca are compresor! Wow, si priza de 12V in portbagaj! Ce bine ca si-a luat Audi… In mod normal as fi facut poze, as fi comentat ceva despre vreme sugerand sa adune lemne ca noaptea se face frig si as fi plecat fara sa ma murdaresc. Din pacate intamplarea are loc pe munte si nu in Bucuresti, asa ca, cuprins de acel sentiment de camaraderie cu drumetul din Q7, i-am aratat ca nu e singur cu nevasta-sa in aceste imprejurari tragice. Oricum, pe restul drumului chicoteam la orice piatra mai ascutita asteptandu-ne ca roata aia de rezerva facuta sa mearga pe parchet sa-si dea duhul cu o mare pocnitura.

Strategica, ca de aia n-are nume si i se zice dupa porecla, e backup-ul comunist la prima parte din Transalpina, in caz ca dispare Vidra sub bombardament. Deci, ajungem din nou pe unde am mai trecut, adica in Transalpina. Iar de data asta ne oprim si pentru afine. Primele pe anul asta.

In 2 ani, prevad ca Transalpina o sa devina al doilea Transfagarasan, doar cu asfalt mai bun.

La Obarsia Lotrului ne oprim pentru hidratare si somn. Adica bere, Black Label JW si un pat incomod. Mancare n-am apucat, decat o ciorba, dar pot sa recomand pastravul prajit. The best. Pentru cazare, in schimb, nu pot sa recomand cea mai rasarita pensiune din cele doua. Angajata aia are o mare problema de atitudine, iar ‘micul dejun’ cu care justifica un pret mai ridicat e format din ceai sau cafea, cea mai fara de gust omleta ever, si o bucata de branza. Sper sa termine Transalpina cat mai repede ca sa apara concurenta in zona.

De la Obarsia Lotrului spre Petrosani drumul e oarecum in constructie. Si fiind noi atenti la brazi, iar ne ‘ratacim’ si ajungem pe langa Retezat pana in Baile Herculane. 3 lucruri sunt de mentionat aici: nu ne-am ratacit, Lacul Valea lui Iovan si Lacul Prisaca. Drumul nu a fost chiar cel de pe harta, ci pe zig-zag-urile alea de se vad in munte. E mai haios decat pe asfalt. In schimb nimic despre Baile Herculane. Trist. Natura si-a facut datoria, dar romanul nu s-a gandit ca 3 blocuri comuniste in fata muntelui o sa strice toate pozele turistilor. In rest, cladirile care intr-adevar merita, sunt in paragina, sentimentul predominant care strabate statiunea fiind de holocaust. 10 minute am rezistat si am luat-o inapoi urgent. Ne-am oprit pentru inca o noapte pe traseul binecunoscut din expresia Bumbesti-Livezeni. Fara mic dejun, ca de, in final urma sa mancam si virsli.

Undeva in povestea asta am ajuns si prin Tg Jiu. Ca sa vedem coloana infinitului de aproape. Celelalte nu erau pentru noi. Masa o servisem deja, iar la poarta te duci daca ai pe cine sa saruti. La asta mai lucrez.

Valea Jiului spre Petrosani e frumoasa. Plina de mure. Le-am mancat si pe astea.

In sfarsit, Piata Centrala. langa un gratar cu mici, o oala cu virsli. Trei lei jumate perechea. Buni, cu mustar.

Inapoi in masina si fara oprire pana la Vidra, la barajul de sus. Apoi in continuare spre Voineasa. Si cand zic in continuare, insemna ca am facut stanga pe toate drumurile de exploatare pana in creierul fiecarui deal, am stans hribi pe care ii fac azi cu smantana si am speriat 3 tarani la furat de lemne.

Dupa Voineasa, inainte de Malaia, se face o strada la dreapta. E buna. Ajunge la Petrimanu si apoi la Galbenu. Lacuri. Petrimanu are cel mai superb peisaj de apus. N-am poze. Intre astea doua, un drum face spre sud. Beton. Adica misto. Nu beton, ci bolovani. Nerecomandat 2×4. Undeva pe sus, o pensiune denumita Fantanita Haiducului. Tochitura proaspata de ied si un peisaj cutremurator. O ora mai tarziu si 2 gauri in plus la curea, o pornim spre ultimul traseul: Curmatura Oltetului plus cheile sale pana in Polovragi. Drumul e superb. Padurea e neatinsa. Cred ca e a manastirii si de asta a scapat netaiata.

Polovragi-Horezu si de aici toata lumea stie sa ajunga in Bucuresti.

Daca n-ati cautat inca pe Google si nu stiti zona, cam asa ceva arata (zonele mai deschise sunt cele mai inalte, desi la Google pare invers). Strategica e intre Vidra si Petrimanu-Galbenu si leaga Transalpina <67C> de zona Voineasa <7A>.

Virsli au fost buni. Merita. Luati-ma de exemplu si incercati lucruri noi. De mancare. Aventura vine de la sine. Cine stie ce-o sa mai mananc eu weekendul asta?!

Stati deoparte de Strategica. E doar pentru 4×4 si numai pe jumatatea dinspre Transalpina. Dar Vidra e la o aruncatura de bat de Valea Oltului si in capat Obarsia Lotrului, pe drum asfaltat. Avem mai multi munti decat Valea Prahovei, and I will prove it to you!